VIDEO Show cu parașutiști și avioane, la deschiderea Campionatului European de Rachetomodele

120
Peste 200 de sportivi din 19 țări se vor întrece pe câmpul din localitatea Spătaru în cadrul Campionatului European de Rachetomodele, eveniment organizat de Federația Română de Modelism, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria Buzău.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sâmbătă de la ora 17.00  pe Calea Eroilor din Buzău.
Cei 210 de sportivi din 18 țări europene plus invitații de onoare din Statele Unite ale Americii, au defilat prin fața unei tribune oficiale amplasate lângă Cimitirul Eroilor.
Trei avioane IAR 99 Șoim și trei elicoptere au survolat Calea Eroilor, apoi invitații și publicul prezent, au asistat la o demonstrație a parașutiștilor profesioniști care au aterizat la.punct fix.
Nu mai puțin de șase sportivi buzoieni vor participa la europenele la Campionatul European de Rachetomodele, care  va avea loc între 24 și 30 august.
Locul desfășurării competiției europene este câmpul situat între localitățile Spătaru și Gomoești.
Competiția se va desfășura pe două categorii de vârstă, seniori și juniori.
România va avea la această competiție de 15 sportivi, echipa țării noastre fiind pregătită de cunoscutul rachetomodelist buzoian Lucian Șercăianu, unul dinre cei  mai titrați sportivi din lume.
În zilele libere, sportivii și antrenorii din cele 19 țări participante vor vizita mai multe obiective turistice din județ.