VIDEO Irina Loghin, Lavinia Furtună și Pepe, show cu mii de petrecăreți la „Zilele Monteorului”

Stațiunea Sărata Monteoru a fost din nou asaltată de mii de turiști care au petrecut alături de artiștii indrăgiți până târziu în noapte. Spectacolul de duminică la care au cântat Irina Loghin, Lavinia Furtună și Pepe s-a încheiat cu un grandios foc de artificii.


A fost din nou distracție și voie bună în cea de-a două zi a Festivalului câmpenesc , „Zilele Monteorului”, ajuns la cea de-a zecea ediție.

Muzica populară a răsunat în toată stațiunea iar miile de turiști veniți din toată țara au trăit o seară autentică românească.

Mititeii și berea au bucurat sufletele grumanzilor, iar cei trecuți de prima tinerețe au spart toate canoanele și și-au rupt opincile la joc.

Horele s-au încins din nou în față scenei, unde Irina Loghin, Lavinia Furtună și Pepe au cântat până târziu în noapte,.

Melodiile populare  românești  au încălzit sufletele celor puși pe distracție.” A ieșit foarte bine, a fost așa cum ne-am propus. A venit foarte multă lume iar artiștii consacrați au adus bucuriè în inimile celor prezenți. Ne dorim ca anul viitor să atragem și mai mulți turiști” ne-a declarat Primarul comunei Merei, Ștefan Chircă.

Spectacolul s-a terminat cu un foc de artificii care a luminat cerul stațiunii aflate în sărbătoare.