VIDEO Mii de spectatori au fost la Boboc pentru a admira evoluțiile piloților sportivi și militari

6

Peste 8.000 de spectatori au asistat sâmbătă la demonstrațiile oferite de elita aviației, piloți militari și civili dar și parașutisti, în cadrul mitingului aerian de la Boboc. A devenit tradiție ca în fiecare vară Școala de aplicație pentru aviație din Buzău să arate îndemânarea elevilor instruiți în cadrul acestei baze.

Rând pe rând, piloții militari și cei civili și-au arătat măiestria la manșă. Aripile de oțel au tăiat cerul în lupinguri, picaje periculoase și redresări la câteva zeci de metri de sol, sau ascensiuni pe verticală.

Manevrele i-au încântat pe spectatori, care au aplaudat și au tresărit la fiecare acrobație spectaculoasă și periculoasă deopotrivă.

Piloții Aeroclubului României şi Iacării Acrobaţi au făcut spectacol total. Copiii au fost cuceriți atât de aparatele din aer cât mai ales de avioanele de jucărie.

Pentru ca demonstrația să fie completă, piloții au simulat o misiune dintr-un teatru de operații. Militarii au deschis focul și au simulat intervenția într-o zonă ostilă. Inamicii au fost înconjurați din aer și la solcde trupele speciale.

După ce le-au urmărit în aer, spectatorii au și putut atinge câteva dintre aparatele de zbor. Au fost expuse la sol aparatele reprezentative ale armatei române: MIG 21 Lancer, IAR 99, IAK 52, avionul de transport Spartan și elicopterele Puma și Alouette.

Potrivit organizatorilor, la mitingul aviatic organizat de Şcoala de aplicaţie pentru forţele aeriene „Aurel Vlaicu” de la Boboc, au participat peste 8.000 de persoane.