Unul din trei buzoieni se aprovizionează cu apă din fântâni, izvoare sau instalații proprii

5

Un raport al Direcției de Sănătate Publică Buzău arată că din cei 432.054 de locuitori ai județului, nu sunt racordați la o rețea de apă potabilă 136.596 de locuitori, adică 31,61% dintre buzoieni.

În primul semestru al anului 2019, monitorizarea calității apei, distribuită în scop potabil populației din județ a evidențiat faptul că există 13 comune care nu au instalații centrale de aprovizionare cu apă (Amaru, Brăești, Buda, C.A. Rosetti, Florica, Largu, Mihăilești, Odăile, Racovițeni, Rușețu, Scutelnici, Țintești și Ziduri) și 70 comune care au instalații centrale, unele dintre ele având mai multe surse de apă”, se precizează în documentele DSP Buzău.

În prezent sunt 93 instalații centrale care distribuie populației apa cu toți parametrii conformi și au autorizații sanitare de funcționare vizate la zi. Mai sunt autorizate sanitar cu derogare alte 3 instalații centrale: una la Bălăceanu și două la Cochirleanca, toate cu derogare la parametrul Bor.

Conform legislației sanitare în vigoare, Direcția de Sănătate Publică Buzău a înaintat primăriilor în cauză notificări cu privire la obligativitatea acestora de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea calității apei precum și de avertizare a populației prin afișare, la loc vizibil și protejat, conform analizelor efectuate de către DSP, a înscrierii ”apă potabilă” sau “apa nu este bună de băut”.

Din fântânile publice din județ au fost recoltate și analizate chimic sau microbiologic 93 probe, din care 56 au fost necorespunzătoare la concentrațiile de amoniu, nitriți, nitrați, bacili coli, Escherichia coli, enterococi.

Riscul sanitar reprezentat de consumul apei cu amoniu, nitriți, nitrați peste limitele maxime admise este apariția de intoxicații acute grave la copiii din grupa de vârsta 0 – 3 ani și afectarea stării de sănătate a populației cu boli cronice, la care există riscul să apară « boala apei » manifestata prin: grețuri, vărsături, dureri de cap (cefalee), amețeli și anemie.

Acest risc a fost comunicat de catre DSP Buzău atât primăriilor, cât și populației din tot județul prin intermediul medicilor de familie.