În atenția Poliției din Buzău: dispar stopurile Daciilor mai vechi de patru decenii

6

Mai multe Dacii 1300 au fost vandalizate în ultimele două nopți. Cel puțin cinci mașini care aparțin unor bătrâni din Micro 14 și zona Nicolae Bălcescu au rămas fără stopuri, în noaptea de miercuri spre joi. Buzoianul care a sesizat dispariția stopurilor nu-și explică motivul pentru care hoții sunt atrași de un anumit tip de piesă.

Potrivit lui Daniel, un pasionat de autoturisme vechi, piesele au fost furate numai de pe mașini vechi, produse în Franța.

”În noaptea de 17 spre 18 aprilie, în cartierul Micro 14 au dispărut stopurile de pe mai multe autovehicule. Nu sunt mașini care se mai văd la orice colț de bloc. Sunt trei Dacii 1300 franțuzești, în momentul de față mașini clasice, pentru care se găsesc piese foarte greu”, ne-a comunicat Daniel.

Acesta a constatat că mașinile vandalizate sunt la distanțe foarte mici una de cealaltă, semn că ”s-a urmărit dinainte și s-a acționat foarte repede”. Două sunt în parcarea de lângă Liceul Sportiv iar a treia este în capătul cartierului Micro 14.

”Proprietarii sunt în vârstă și nu au dorit să se mai complice să depună plângeri la poliție. Eu sunt un împatimit al mărcii Dacia, cunosc majoritatea Daciilor clasice din oraș și am hotărât să vă scriu cu speranța că cei care au făcut acest gest se vor opri”, a scris Daniel.

Acesta a aflat ulterior că încă cel puțin două autoturisme Dacia au rămas fără stopuri în cursul zilei de joi, una de pe Nicolae Bălcescu, iar cealaltă de laângă stația de Ambulanță.