Deputatul Dănuț Păle, delegat de OSCE ca observator la alegerile din Ucraina

6

Pe 31 martie a avut loc scrutinul pentru alegerea președintelui în Ucraina. Cu această ocazie, Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) a organizat Misiunea de observare a alegerilor din Ucraina, misiune la care au fost invitate parlamentele statelor participante să trimită observatori care să asiste la procesul electoral.

Din partea Delegației Parlamentului României la AP OSCE au participat 7 parlamentari, în calitate de observatori, printre aceștia fiind și deputatul social democrat buzoian Dănuț Păle. Acest proces s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile, din care două au fost dedicate pregătirii tehnice, iar cea de-a treia s-a concentrat pe procesul electoral efectiv. „Din ce am înțeles pe perioada participării mele la misiunea AP OSCE, campania din Ucraina s-a desfășurat în condiții de competitivitate crescută, iar pe buletinul de vot au fost înscrise numele a 39 de candidați.

ap osce 2

Ziua votului s-a desfășurat în general normal, iar în zona din Kiev în care am fost arondați eu și colegul meu deputat Costel-Neculai Dunava procesul de votare nu a prezentat evenimente deosebite.”-Dănuț Păle În observarea alegerilor din Ucraina, Delegația AP OSCE a cooperat cu delegațiile Biroulului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și Parlamentul European. Pe 1 aprilie misiunea s-a încheiat cu o reuniune pentru raportarea și evaluarea rezultatelor. „Colaborarea între instituții pe plan internațional este esențială pentru a putea susține democrațiile și procesele care le caracterizează. Am văzut din nou cooperare și eficiență în cadrul misiunii delegației condusă de doamna Doris Barnett (Germania), Trezorierul AP OSCE.

ap osce 1De asemenea, am avut o colaborare foarte bună cu echipa Ambasadei României de la Kiev și cu Excelența Sa, domnul ambasador Cristian Leon Turcanu, care ne-a acordat întreg sprijinul pe tot parcursul desfășurării misiunii și doresc să le mulțumesc.”-Dănuț Păle Alegerile din Ucraina vor continua pe 21aprilie cu al doilea tur de scrutin, niciunul dintre candidați nereușind să obțină suficiente voturi pentru a câștiga duminica trecută.