A murit scriitorul Marin Ifrim. ”Trăim cu lumânarea aprinsă încă din prima zi de naștere”, scria în ultimul său poem

Scriitorul și publicistul buzoian Marin Ifrim a încetat astăzi din viață la Spitalul Militar din București. A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998.

Născut la 1 decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, a absolvit Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău și Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti.

De-a lungul carierei sale a publicat peste 20 de volume de versuri, proză scurtă, critică literară și tablete literare. Publicistul buzoian a fost inclus în 2009 în „Enciclopedia personalităţilor din România”, Who is Who.

”Trăim cu lumânarea aprinsă încă din prima zi de naștere/ Zi de zi, pas după pas, cât ține cărarea îngustă / A fiecărei făpturi fâlfâite de vântul cosmic”. Așa își începea Marin Ifrim poemul scris în memoria bunului său amic, dr. Valeriu Bistriceanu.

Urmărește-ne pe Google News