Muzeul Chihlimbarului de la Colți, închis temporar. Va fi reabilitat de către Consiliul Județean Buzău

Clădirea Muzeului Chihlimbarului a trecut în domeniul public al județului Buzău pentru a putea fi modernizată şi adusă la standardele muzeale corespunzătoare, întrucât Primăria Colți nu avea fondurile necesare reabilitării. Decizia a fost luată în ședința de astăzi a Consiliului local Colți, la cererea Consiliului Județean Buzău.

Comuna Colţi se află pe harta cu puţinele locuri din lume unde chihlimbarul se găseşte la suprafaţă. În anii ‘70, comunitatea locală a construit o clădire cu etaj unde a amenajat un muzeu, unic în România, dedicat valoroasei răşini.

Are aspectul unui conac ce se integrează perfect în peisajul montan de ţară. Piesa principală a muzeului este un bolovan de două kilograme, descoperit de un localnic care săpa după piatră, la pârâu, după o ploaie.

În urmă cu un deceniu, angajaţii muzeului au fost nevoiţi să transfere o parte din exponate la sediul din municipiul Buzău, deoarece clădirea de la Colţi se degradase foarte mult. Pereţii s-au măcinat din cauza ploilor care şi-au făcut vad prin tavan, în perioada în care acoperişul era deteriorat.

În 2008, Primăria Colţi a reuşit cu forţe proprii şi bani din bugetul local să repare acoperişul, însă de atunci nu poate să identifice fonduri pentru refacerea pereţilor şi a zidurilor deteriorate. Administraţia locală întocmise un proiect de finanţare, care solicita suma de 800.000 de lei, pe care l-au înaintat Ministerului Culturii, însă demersul a fost zadarnic.

Muzeul Chihlimbarulu din Colţi, judeţul Buzău, este şi astăzi în aceeaşi situaţie deplorabilă. Este puternic deteriorată în partea de structură, a rămas cu o toaletă şubredă în curte şi cu încălzire la soba cu lemne.

51351636_740015976366783_568876411289337856_o

Muzeul Judeţean Buzău, proprietarul colecţiei de chihlimbar şi unelte folosite la scoaterea răşinii, care plăteşte lunar 700 de lei chirie Primăriei Colţi, deţinătorul clădirii, a făcut demersuri să preia imobilul în administrare.

În ședința consiliului local Colți de astăzi s-a decis ca sediul Muzeului Chihlimbarului să treacă în domeniul public al județului Buzău pentru a putea fi modernizat şi adus la standardele muzeale corespunzătoare. Activitatea obiectivului va fi suspendată temporar, pe durata lucrărilor de consolidare a clădirii, exponatele urmând a fi depozitate la Muzeul Județean.