O fată de 15 ani, în stare critică, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon

O tânără de 15 ani a fost găsită de familie, în stare critică, prăbușită în baie. Fata s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon rezultat de la un instant defect. O autospecială pentru tratamente hiperbarice a preluat-o pe pacientă din spitalul județean pentru a o transporta la o unitate medicală din București.

Sâmbătă seară, Andreea G. a fost găsită de părinți zăcând inconștientă în baia locuinței sale din localitatea buzoiană Șarânga. Fata intrase să facă un duș, însă rudele au început să se îngrijoreze în momentul în care au văzut că nu mai iese.

La scurt timp, trei ambulanțe au plecat de la Buzău spre locul indicat în apelul la 112. Pe traseul spre spital, inima Andreei s-ar fi oprit de mai multe ori dar medicii au reușit să o resusciteze de fiecare dată.

Conducerea SMURD a decis să trimită la Buzău un autocamion prevăzut cu un tub hiperbaric, cu ajutorul căruia Andreea să fie transportată la un spital din București.