Zeci de prezentări la Spitalul Județean din Buzău, din cauza poleiului de pe trotuare

Peste 70 de persoane de toate vârstele, de la copii până la bătrâni, s-au prezentat la cabinetul de ortopedie din cadrul ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean Buzău după ce au căzut pe gheață. Aceștia s-au prezentat cu traumatisme ale membrelor superioare și inferioare.

Totodată au fost și cazuri de fracturi de gleznă. Din cele 75 de persoane care s-au prezentat la spital, pentru 5 dintre ele a fost necesară internarea.

Și asta pentru că pacienții au prezentat fracturi deschise ce au necesitat și intervenția chirurgicală. În contextul unei nopți în care a plouat cu gheață, iar poleiul este prezent pe trotuare, medicii se așteaptă ca și în cursul acestei zile numărul prezentărilor la cabinetul de ortopedie să crească.

Oamenii sunt sfătuiți să evite pe cât posibil să iasă pe stradă și să nu facă acest lucru decât după ce se echipează corespunzător.