VIDEO Un polițist cu BMW a băgat patru persoane în spital, din inconștiență

Un polițist de 23 de ani, din Buzău, a provocat duminică seara un grav accident rutier pe DN2 E85 la intrarea în localitatea Spătaru. Patru pasageri din cele două mașini au ajuns la spital, victimele fiind preluate de mai multe ambulanțe.

Omul legii se afla la volanul unui BMW când a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, într-un Ford Focus condus regulamentar de un șofer de 52 de ani din București. Trei persoane, șoferul și doi pasageri, care se aflau la bordul Ford-ului și un pasager din BMW au fost răniți în urma impactului violent.

Victimele au fost preluate de mai multe ambulanțe venite la locul accidentului și transportate la Spitalul Județean din Buzău.

Potrivit polițiștilor de la Rutieră ajunși la locul incidentului, evenimentul provocat de colegul lor de la poliția judiciară s-a produs pe fondul conducerii cu viteză excesivă în condiții de carosabil umed. Potrivit biroului de presă al IPJ Buzău, polițistul care a provocat accidentul nu se afla în timpul serviciului.