VIDEO Festin de Ziua Națională. Cozi uriașe pentru porțiile de fasole cu ciolan oferite buzoienilor în Parcul Crâng

După încheierea paradei militare de pe Aleea Eroilor, buzoienii au rupt rândurile şi s-au mutat în Parcul Crâng. Edilii au organizat aici un concert de muzică populară şi au amenajat bucătariile unde s-au împărţit cele peste 3.800 de porţii de fasole cu ciolan şi vin fiert pregătite de o firmă de catering.

De la ora 11.00, buzoienii au fost invitați în Parcul Crâng, unde Consiliul Județean a oferit tradiționala masă de 1 Decembrie și un concert folcloric susținut de membrii Centrului de Cultură și Artă.

Coada s-a întins pe mai bine de o sută de metri, iar oamenii au aşteptat răbdători să le vină rândul.

Aşteptarea a meritat, iar mâncarea a fost delicioasă, aşa cum au lăudat-o cei care s-au înfruptat din porţii.

Un număr de 3.800 de porţii de fasole au fost gătite anul acesta şi oferite buzoienilor de Ziua Naţională a României, dintre care 800 de porţii au fost pentru cei care ţin post.

Urmărește-ne pe Google News