Primul caz de pestă porcină africană la mistreți din pădurile județului Buzău. Ce măsuri iau vânătorii

A fost confirmat în județul Buzău primul focar de pestă porcină africană la mistreți. Conform buletinului de analiză emis de IDSA București, este vorba despre un animal găsit mort în zona satului Mărgăriți, comuna Beceni, pe fondul de vânătoare 41 al AJVPS, la aproximativ 800 de metri de focarul confirmat la porci domestici.

Zona infectată cuprinde peste 20 de localități de pe o rază de 8 kilometri în jurul locului în care a fost descoperit cadavrul.

În zona infectată, vor fi vânați integral porcii mistreți prin metode de vânătoare care nu dislocă turmele din zonele în acre se află acum. Mai precis, recoltarea se va face prin pândă și dibuire.

Numai vânătorii autorizați vor efectua vânătoarea mistreților, împreună cu personal silvic, personal de vânătoare angajat și alte categorii de personal, care vor fi instruite în acest sens de cei abilitați.

Urmărește-ne pe Google News