Atât de beat, încât i-au trebuit două zile să realizeze că a fost prădat de un hoț

Un bărbat de 49 de ani, din Padina, a sesizat poliția din localitate cu privire la faptul că în urmă cu două zile i-au fost furați 675 lei și un telefon mobil. Păgubitul a realizat târziu că a fost victima unui furt, în timp ce era acasă, beat. A avut nevoie de multe ore până să se trezească din starea avansată de ebrietate.

Imediat după primirea sesizării au fost demarate activităţile pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta şi pentru identificarea bănuiţilor.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 25 de ani, din localitate, ar fi intrat în locuinţa păgubitului şi, profitând de faptul că acesta era sub influenţa alcoolului, ar fi sustras telefonul lăsat la vedere şi suma de bani.

Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti şi predat persoanei vătămate. A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Urmărește-ne pe Google News