VIDEO Un incendiu de vegetație uscată, scăpat de sub control, a mistuit două colibe preistorice de la Cârlomănești

Poliția a început o anchetă după ce două colibe dintr-un complex muzeal de lângă Buzău s-au făcut scrum, duminică după-amiază, în urma unui incendiu de vegetație uscată scăpat de sub control. Locuințele fac parte din complexul aflat în curs de amenajare lângă şantierul arheologic Cârlomăneşti, unic în România, cu colibe din epoci diferite.

Un incendiu de vegetație uscată izbucnit duminică după-amiază la Nișcov le-a dat mari bătăi de cap pompierilor buzoieni, mai ales după ce focul a cuprins și două anexe ale unui ansamblu muzeal din zonă. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de douăzeci de hectare, fumul fiind vizibil de la peste zece kilometri distanță.

Până la sosirea pompierilor, două anexe construite de Muzeul Județean Buzău au fost cuprinse de flăcări și s-au făcut scrum. Sătenii din Cârlomănești au sărit să stingă focul cu găleți și cu un furtun conectat la o pompă, însă nu au avut nicio șansă. Ei au fost revoltați că pompierii au ajuns cu o întârziere de peste o oră.

ISU Buzău a acționat pentru lichidarea incendiului cu efective sporite de pompieri. De asemenea, în zonă au fost direcționate și două salvări. Poliția a deschis un dosar penal, pentru a-i găsi pe cei care au dat foc vegetației uscate. Cele două colibe care au ars fac parte din satul preistoric aflat în curs de amenajare de către Muzeul Judeţean Buzău lângă şantierul arheologic Cârlomăneşti.

Urmărește-ne pe Google News