Un băiat și două fete din Hasdeu, elevii de zece la Bacalaureat din Buzău

La nivelul județului Buzău s-au înregistrat trei medii de 10 la examenul de Bacalaureat, obținute de Petruț Dinu, Andreea Nica și Mădălina Popescu.

Toți trei sunt absolvenți ai Colegiului Național ”B.P Hasdeu”. Alți 403 elevi buzoieni au obținut medii mai mari de 9.

Aproape 2.800 de elevi din 32 de unităţi de învăţământ liceale din Buzău s-au înscris la Bacalaureatul din acest an, însă au absentat peste 250 de elevi.

Anul trecut, rata de promovare în judeţul Buzău a fost de 73,62%. Dintre cei 2.798 de absolvenţi de liceu buzoieni înscrişi la Bacalaureat 2017, doar 2.060 au reuşit să obţină peste media 6.00.

Calendar Bacalaureat 2018, prima sesiune:
Miercuri, 4 iulie – Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00)
Miercuri, 4 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
5-8 iulie – Soluţionarea contestaţiilor Luni,
9 iulie – Afişarea rezultatelor finale

Urmărește-ne pe Google News