Actorii din Brăila prezintă spectacolul ”Bărbați, femei și viața dintre ei” în festivalul de teatru de la Buzău

31

Este rândul Teatrului “Maria Filotti” din Brăila să participe la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Buzău, secţiunea oficială. În această seară, de la ora 19.00, trupa actorilor brăileni prezintă spectacolul ”Bărbați, femei și viața dintre ei”, patru piese scurte de Anton Pavlovici Cehov.

Este vorba despre un spectacol coupe ce conţine patru dintre cele mai importante şi celebre piese scurte ale lui Cehov: „Calhas” (“Cântecul lebedei”), “Ursul”, “Jubileul” şi “Cerere în căsătorie”. Redutabilul regizor, Victor Ioan Frunză abordează aceste pagini celebre din creaţia dramaturgului rus din punctul de vedere al updatării noţiunii de vodevil, astfel că, prin acest spectacol se poate lua contact şi cu postura de autor de comedie a marelui Cehov.

Directorul de scenă Victor Ioan Frunză, alături de compozitorul Cari Tibor, pianista Adriana Burcă, scenografia Gheorghe Mosorescu şi mai ales distribuţia compusă din: Alin Florea, Ramona Gîngă, Corina Moise, Valentin Terente şi Adrian Ştefan, încearcă să dea măsura unui “COUPE CEHOV” inteligent, spumos, comic, dar, ca întotdeauna la Cehov, reflexiv, substanţial şi expresiv.

Festivalul “Buzău Iubește Teatrul!” se desfăşoară în perioada 19 – 26 mai 2018 şi este organizat de Teatrul “George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Consiliului Judeţean Buzău.

Cea mai amplă manifestare cu specific teatral a oraşului Buzău împlineşte anul acesta 15 ani de existenţă, de-a lungul cărora şi-a bucurat spectatorii cu unele dintre cele mai aplaudate producţii ale teatralor din ţară.