Podul de pontoane care trebuia să preia traficul între Buzău și Mărăcineni nu va mai fi construit

Ministerul Apărării blochează inițiativa autorităţilor buzoiene de a amenaja un pod de pontoane în apropiere de Podul Mărăcineni. MApN va aproba intervenția geniștilor numai după declararea justificată a “stării de urgenţă”. Potrivit Prefecturii, deocamdată nu sunt întrunite condiţiile pentru “starea de urgenţă”.

După solicitarea transmisă Ministerului Apărării de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile buzoiene se aşteptau ca, în acest week-end, să înceapă deja lucrările la un pod de pontoane, în amonte de Podul Mărăcineni. Fapt care nu s-a întâmplat.

Nu s-a întâmplat iar motivația i-a fost transmisă astăzi Prefecturii de către Ministerul Apărării Naţionale. Acesta solicită autorităţilor buzoiene să găsească pârghiile legale pentru declararea stării de urgenţă. Prefectul Carmen Ichim susţine că nu există condiţii îndeplinite pentru o astfel de decizie extremă.

În acest caz, soluţia va trebui găsită de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii, instituţie care poate comanda, contra cost, un pod de pontoane. Conducerea Prefecturii îi avertizează pe cei de la C.N.A.I.R. să găsească imediat soluţia alternativă, în caz contrar vor suporta consecinţele.

În cazul în care nu va fi amenajată o cale rutieră alternativă, autoritățile locale ar putea răspunde prin sistarea acordului pentru începerea lucrărilor de la Podul Mărăcineni.

Urmărește-ne pe Google News