Motivul pentru care un consumator de droguri a înfipt cuțitul în unchiul și mătușa lui

Un tânăr de 22 de ani cunoscut ca și consumator de droguri și-a înjunghiat unchiul și mătușa, după care a încercat să dispară. Evenimentul în urma căruia și-a pierdut viața un bărbat de 55 de ani iar o femeie de 53 de ani a fost rănită s-a produs duminică seara, în municipiul Buzău. Agresorul a fost prins la o oră după comiterea faptei, într-un parc din oraș, de o patrulă mixtă a jandarmeriei și poliției.

Tânărul de 22 de ani, care ar consuma etnobotanice, a avut un conflict spontan cu cei doi soţi în casa acestora, din municipiul Buzău. La un moment dat, tânărul a luat un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei doi, după care a plecat de acasă. Mătușa lui a scapat cu viață abia după ce s-a refugiat în curtea vecinilor.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat deși s-au făcut manevre de resuscitare la locul faptei. În schimb, femeia, de 53 de ani, a fost transportată la spital și este în stare stabilă.

Tânărul, Andrei Muscalu, face parte dintr-o familie dezorganizată, părinţii fiind mutaţi la București. Vecinii spun despre el că se droghează de mulți ani și își procură substanțele periculoase cu banii de mâncare trimiși de mama stabilită la București.

Poliţiştii din municipiu au instalat filtre în tot oraşul pentru a-l găsi pe tânărul care şi-a înjunghiat rudele. În jurul orei 20.00, individul a fost prins de un echipaj de jandarmi în zona Conacul Trandafirilor din Parcul Crâng. El a fost încătușat și dat în custodia polițiștilor, fiind dus la sediul IPJ Buzău pentru a fi audiat.

Victima, Adrian Mocanu, este un cadru militar în rezervă.

Din primele date, tânărul, întors din oraș, ar fi cerut să i se dea mâncare, iar pentru că nu ar fi primit imediat a pornit scandalul. S-a năpustit asupra unchiului și a mătușii sale, primul sfârșind înjunghiat.

Femeia, lovită și ea, ar fi reușit să scape de furia nepotului său și să se refugieze la vecini. Potrivit adjunctului șefului I.P.J. Buzău, comisar-şef Octavian Constantin, agresorul nu a consumat băuturi alcoolice şi nu a consumat etnobotanice, însă se fac cercetări în vederea clarificării tuturor situațiilor.

Urmărește-ne pe Google News