VIDEO Sugar de o lună, abandonat în frig, în parcarea spitalului din Buzău

Șoc pentru pacienții spitalului județean Buzău vineri seara. În parcarea din curtea spitalului a găsit un bebeluș de aproape două luni abandonat. Doi pensionari l-au predat asistentelor care i-au acordat primele îngrijiri. Polițiștii au reușit să o identifice pe mama : o prostituată care mai avea acasa 10 copii.
Doi pensionari care așteptau în curtea Spitalului Județean din Buzău au avut parte vineri seara de o experiență cu adevărat șocantă. Au auzit plânsul unui bebeluș și au cercetat zona din vecinătate. Acolo au găsit un cărucior în care un băiețel abia născut ce agoniza aproape înghețat.

Personalul din spital a găsit în căruciorul în care era bebelușul o scrisoare medicală. Sugarul fusese internat la pediatrie la începutul lunii. Așa au reușit să afle oamenii legii si numele mamei fără suflet. Anchetatorii spun că femeia care și-a abandonat pruncul este o prostituată care mai are acasă încă 10 copii.
Poliția a dechis un dosar penal pe numele mamei inconștiente iar Protecția Copilului va face propria anchetă si va stabili ce masuri se impun în acest caz.
Micuțul a fost internat imediat în secția de pediatrie a Spitalului Județean din Buzău. Medicii de gardă au declarat că starea sugarului este bună în prezent în ciuda faptului că a stat zeci de minute la temperatura de 2 grade celsius.
Mama inconștientă este căutată acum pentru a da socoteală în fața legii pentru gestul incalificabil.
Urmărește-ne pe Google News